PR:
SA "ARRIA TRADE CORPORATION" 1 000.00
MTF: |
"ALPHA LEASING" SA 1.00

GlobalMoneyWeek 2023: Lecția publică "Educația financiară și dezvoltarea personală"

Back to news

2023-03-22
     
     Pe 21 martie 2023, în contextul Săptămânii Internaționale a Educației Financiare (Global Money Week), marcată în perioada 20–26 martie 2023, Bursa de Valori a Moldovei a organizat lecția publică cu tema ,,Educația financiară și dezvoltarea personală” destinată studenților anilor III și IV ai Colegiului Național de Comerț al Academiei de Studii Economice din Moldova (ASEM).
 
     În cadrul lecției menționate, tinerii specialiști au învățat care sunt mecanismele unei investiții raționale, direcțiile prioritare pentru investiții, cum să elaborezi un plan de investiții corect și ce pași ar fi bine de urmat în acest sens, care sunt funcțiile pieței de capital,  precum și au fost familiarizați cu activitatea Bursei și condițiile generale de tranzacționare pe piețele gestionate de BVM. Atât studenții, cât și cadrele didactice prezente în sală au manifestat interes față de subiectele abordate, formulând numeroase întrebări interesante – fapt ce demonstrează o dată în plus impactul pozitiv al inițiativelor cu impact socio-economic similare GlobalMoneyWeek.
                                     
 
 
  

 

Back to news